Șahtior va avea diseară un suporter de lux la meciul pe care „minerii” lui Lucescu îl vor disputa împotriva lui Arsenal, în Grupa H a Ligii Campionilor. George Copos, patronul RaÂpiÂÂdului, și-a anunțat prezența pe „Donbass Arena”. Lucescu și Raț au încă rănile deschise după înfrângerea cu 1-5 de pe „Emirates”, din etapa a treia a grupelor Ligii, și vor cu orice preț să se răzbune diseară pe „grădinița” lui Wenger, pentru a mai șterge din impresia proastă lăsată la Londra. Cu șase puncte adunate până acum, ucrainenii nu se află într-o situație dificilă, dar un nou pas greșit ar putea pune în pericol calificarea în optimi. Importanța meciului a simțit-o și George Copos, patronul Rapidului și prietenul lui Mircea Lucescu. Acesta a închiriat special un avion pentru a face deplasarea la Donețk, iar diseară își va încuraja fostul angajat din tribună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER